CELEBRARE

A doua zi de Paşti, zi însorită
Şi cerul este presărat cu nori răzleţi,
E ziua-n care natura primenită
Oferă lumii ale sale frumuseţi.
Zi de crestat pe-al inimii răboj
Zi fastă, ce lumilor dă ştire
Că slăvile atunci când-va
Mi-au oferit şi mie fericire.
E ziua din care a purces
Pârâul limpede care la vale curge
Spre el abate al vieţii mele mers
Care alte cărări nu mai parcurge.
E secetă şi plouă tot mai rar
Ochii tânjesc după zglobiul pârâiaş
În ziua asta cu drapel aniversar
Inima mea trimite un răvaş.
Nu-s vorbe-n el şi nici cântare,
Am pus în el doar a mea viaţă
Şi-n loc de plic :iubirea mea cea mare
Să fie-a dragostei noastre prefaţă

GENOCID? DA! GENOCID!

Încâpăţănata propaganda turcească de negare a Genocidului antiarmean a început să dea primele roade. Observăm persoane neutre (deci nu partizane în vreun fel), că manifestă o oarece indecizie: a fost, n-o fi fost? .Desigur nimeni nu e obligat să fie doctor în istorie, şi chiar şi aşa, nu e de aşteptat să fie specializat taman în orientul mijlociu-Asia Mică, iar aici tocmai perioada 1876-1923 ! Dar o abordare de bun simţ este accesibilă orişicui care acordă o minimă atenţie faptelor probate de documente oficiale sau martori irefutabili.

Vorbind de genocid să vedem mai întâi conţinutul juridic al acestui cuvânt, aşa cum a fost el definit de Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului adoptată de ONU şi care a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951. Cum este definit genocidul în Convenţie?
“ Genocidul, se spune în Convenţie, este o crimă care încalcă normele dreptului internaţional ; ea constă în acţiuni comise cu intenţia de a extermina, în întregime sau parţial, un grup naţional, etnic sau religios.

Actele de genocid nu se mărginesc însă numai la exterminarea fizică. Un grup poate fi nimicit şi fără a se recurge direct la masacru fizic.

Prevăzând aceste împrejurări, Convenţia defineşte ca acte de genocid şi vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale, suprimarea intenţionată a grupului în condiţii de existenţă de natură a atrage distrugeea fizică, totală sau parţială, măsuri cu scopul de a împiedica naşterile în sânul grupului, transferul forţat al copiilor, de la un grup la altul.[1]”

Să le luăm pe rând;

-Intenţia de a extermina elementele creştine din Turcia, în special armenii, manifestată de partidul atunci la putere a Junilor Turci, rezultă cu claritate, cel puţin din documentele prezentate de acuzaţi, ca probe justificative, la Curtea Marţială şi tribunalele militare din Turcia, unde au funcţionat complete de judecată turceşti, care au judecat pe criminalii de război în anii 1919-1920, dar şi din verdictele pronunţate acolo. [2] Documentele au apărut cu regularitate in diferite publicaţii turceşti ale vremii: Meclisi Mebusan Zabit Ceridesi; Meclisi Âyan Zabit Ceredisi; Takvimi Vekâyi; ş.a.

-Vătămarea gravă a integrităţii fizice şi mintale rezultă din nenumăratele documente consulare transmise către ambasadele statelor europene şi SUA, documente fotografice şi rapoarte oficiale, ce se află în arhivele ministerelor de externe ale tuturor statelor europene.[3] Cazul Komitas este emblematic dar e departe de a fi singurul.De altfel şi azi, chiar generaţiile supravieţuitoare născute în diasporă sunt marcate, unii chiar fără a-şi dea seama.

-Impiedicarea naşterilor e un corolar eufemistic în condiţiile axorului, deportării nemiloase şi exterminatoare. Aici comentariile sunt de prisos.

-Transferul copiilor, institutionalizat era o prioritate de stat, inspectată de notabilitaţi ittihaddiste (Jemal, Talaat). De această acţiune s-a ocupat intens şi o femeie pe numele ei Halite Etipe care a turcit mii de copii armeni.

Spaţiul nu ne permite să derulăm o prezentare detaliată a probelor.Dar doritorii pot merge ei înşişi la sursele indicate.Ceea ce rezultă cu claritate este că nu putem avea nici o îndoială că în anii 1876-1923, culminând în anii primului război mondial, şi sub acoperirea acestuia, a avut loc în Turcia un genocid având ca scop purificarea etnică.

Concluzia? Cei care se mai îndoiesc asupra acestor fapte să se documenteze, să reflecteze şi numai apoi să-şi clarifice ideile. Genocid? Ei bine, da! Faptele sunt mai încâpăţănate decât chiar şi 1000 de ani de negare continuă.

---

[1] Dr.doc.Grigore Geamănu. Dreptul Internaţional Penal şi infracţiunile internaţionale. Ed.AcademieiBucureşti,1977, p.160.

[2] Vahakn N. Dadrian. The Armenian Genocide in Official Turkish Records. Yerevan.2002.

[3] Din imensa literatura oficială cităm: Leslie A.Davis, Henry Morgenthau, Johannes Lepsius, fotografiile de război ale lui Armin Vigner, rapoartele diferitilor ambasasadori şi consuli şi alte documente oficiale.

Siamanto

SIAMANTO 1878-2008

Pe numele lui adevărat Atom Yargeanian. De felul său din Agn, pe malul Eufratului însângerat.

A trăit între două războaie, ambele decisive penru destinul poporului armean, dar şi a lui. Anul naşterii sale, 1878 a însemnat şi războiul ruso-turc, când Armenia a ratat şansa de a se elibera de turci (celebrul Congres de la Berlin), şi anul morţii, 1915, când armenii au dispărut din patria lor milenară. Astfel existenţa lui Siamanto este emblematică pentru tematica principală a creaţiei sale : genocidul.

Mergem la raftul bibliotecii şi scoatem volumele prăfuite de vreme ce poartă semnătura sa: Eroic ( Tyutzaznoren, 1902) unde surprinde aspecte din viaţa grea a armenilor sub jugul otoman, şi cheamă tineretul la lupta de eliberare naţională; Copiii armenilor (Hayvortiner, 1905) descriere dantescă a masacrelor hamidiene; Făclii de frâmântări şi speranţă (Hokevarki yev Huysi Ciaher, 1907) în care găsim descrieri acablante de scene de masacre şi tortură; Veşti roşii de la prietenul meu (Garmir lurer paregames, 1909) unde se concentrează pe masacrele de la Adana; Chemarea Patriei (Hayreni Hraver, 1910) volum consacrat chemării tineretului la luptă împotriva asupritorului; Sf.Mesrop (Surp Maştoţ, 1913) consacrată vieţii părintelui alfabetului armean.

Drumurile vieţii l-au purtat prin multe locuri. De la 14 ani părăseşte Agn-ul pentru a-şi continua studiile la Nersesian varjaran. Aici începe să scrie şi, la sugestia directorului, îşi ia pseudonimul de Siamanto. În 1891 este la Bolis şi se înscrie la Berberian varjaran pe care îl absolvă în 1896. În anul următor este la Paris unde urmează cursurile de literatură de la Sorbonna. Apoi îl găsim la Geneva unde lucrează la redacţia revistei Troşag şi se înrolează plenar cauzei revoluţionare de eliberare naţională. Aici începe să publice pentru prima dată ciclul Tyutzaznoren în paginile revistei.Ca mulţi alţi armeni, înşelaţi de adoptarea unei constituţii de sultanat, se întoarce la Bolis, în 1908. ‚Valoarea’ acestei constituţii pentru armeni se vădeşte în masacrele de la Adana din 1909. În anul următor Siamanto se află în SUA, unde lucrează la redacţia ziarului Hayrenik. In anul 1910 se află la Tiflis. Genocidul îl găseşte în 1915 tăindu-i firul vieţii şi creaţiei sale.

Siamanto a stat, o vreme‚ şi la Suceava. La recomandarea lui Minas Ceraz, el s-a angajat la un arendaş, Hovivian. In scrisoarea sa, adresată din Suceava în anul 1901, lui Arşag Ciobanian care era la Paris, Siamanto scrie, plin de revoltă, modul în care era exploatat şi tratat, comportamentul de nedescris a acestui arendaş, faţă de el şi întregul personal angajat.

Stilul său, dat fiind tematica, poate părea întunecat, saturat de scene terifiante. În realitate el se serveşte de această canava pentru a promova o ideologie a rezistenţei şi cheamă la luptă armată, singura soluţie pe care o vede pentru câştigarea libertăţii. Prin versurile sale el caută să aprindă flacăra revoluţionară în inimile tineretului armean şi arată că indiferenţa şi pasivitatea duc inevitabil la moarte. Adeseori, tributar vremii, adoptă o imagerie simbolistă. De fapt Siamanto nu era decât ecoul aspiraţiilor unei întregi generaţii care s-a angajat într-o luptă nobilă, dar inegală, sacrificându-se pentru idealul de eliberare a Patriei.

Siamanto este unul din simbolurile perene a acestei lupte.

Siamanto

Din străfundul închisorilor

(fragment)

Astăzi, vă aduc în dar al meu prinos

A lirei mele şapte strune,

Strune de luptă şi mânie

De plânset, de cuget, frăţească privire şi credinţă.

Vă aduc în dar, vă dăruiesc vouă ce sunteţi morţi de vii,

Vâslaşilor pe galere, respinşilor, exilaţilor, celor ce putrezesc în închisori.

Vouă tuturor,

care muriţi în viaţă şi trăiţi în moarte.

Vouă tuturor

Ce nu au sabia dreptăţii ci lanţuri !

Iar fulgerul răzbunării s-a prefăcut în torente de lacrimi răzbunătoare

Ce păcat că încă nu s-a ivit

În tăcerea asta mare, speranţa

Şi nu i-a zâmbit sufletului vostru jilav,

amorţit de dorul lumilor…

Cu anii apusurile plâng cu sânge patria,

Şi martirul, duşmanul şi eroul,

toţi şi-au dat sângele roşu,

Ca veşnic să-nflorească răsărituri

pe cenuşa şi credinţa nemuritoare,

Dar nu se află nici rază nici suflet,

şi nici vorbe mângâetoare

Şi nu e cine să vă croiască drumul în beznă

Ori o vorbă salvatoare să spună…

TERŢINE

Craniul-portofel
Iubeşte obolul
Apoi—se face una cu solul.

***

prostul modest—speră
prostul fudul—prosperă
înţelepţii—îl susţin…

***

pe cărarea neumblată
caut urma nimănui,
şi n-am cui să spui…

***

între vis şi realitate,
e-un deşert mult prea întins
podul ce-l clădesc, de flăcări cuprins

***

Stele pe cer nenumărate
Pe pământ-doar una,
O caut mereu, într-una.

***

trădarea-şi cunoaşte măsura
şi preţul desigur primit
ea vinde până şi crucifixul sfinţit.

***

de ce trădătorul nu mai e om
deşi aduce cu el?
Sufletul lui—Sadael!

***

trădătorul tânăr, trebuie pedepsit,
trădătorul vârstnic—
nimicit.

***

greşeala Prostiei trebuie îndreptată,
greşeala Raţiunii—
extirpată.

***

cine se face că nu vede
nevinovat se crede
dar greşeşte însutit.

RAFFI 1835-1888

Şi spune RAFFI

Raffi era domnul acela cu ochelari care m-a privit din rama lui de pe perete pana cand am implinit varsta de sapte ani. Raffi era scriitorul Hagop Melik Melikian pe care l-am citit aproape integral in timpul liceului, in original fireste. Raffi este unul din putinii autori pe care i-am recitit, unele lucrari chiar de mai multe ori. Raffi—dupa mine—este actual si astazi. Cuvintele sale sunt o invatatura si program, chemare si busola, lumina care pune in evidenta toate laturile armenitatii, o lectie de tinut minte. Sau cum spune proverbul cel vechi din Zeytun: <Cuvantul intelept sa ti-l faci cercel la ureche>.

+i spune Raffi:

<Nefericit[ este na\ia care are nevoie de sprijin din afar[. Nimeni nu este interesat cu adev[rat s[ ajute pe nimeni. Ei te ajut[ numai atunci c`nd pot lua mai mult dec`t au dat. Fa\a celui nevoia= este mereu neagr[ si buzunarul s[u gol. Trebuie sa ]nv[\[m s[ st[m singuri pe propriile noastre picioare.>

"Dusmanul cel mai mare al Armeanului nu este odar-ul ci Armenii insisi. Suntem armeni si purtam blestemul lui Dumnezeu pe fruntile noastre. Noi demolam casa noastra cu propriile noastre maini. Intoleranta reciproca, dezbinarea, invidia, tradarea,si mii de alte pacate si-au facut cuib permanent in inimile noastre"

"Mentalitatea precumpanitoare la noi este:'fiecare pentru sine'.Atata timp cat sunt lasat singur, de ce sa dau o para chioara altuia? Clericii nostrii propovaduiesc rabdarea, si ne conduc astfel spre subordonare vecina cu sclavia. Singura noastra optiune este rezistenta. Exista o singura cale de a ne imbunatatii soarta, si aceasta este rezistenta fata de opresor."

"Acum sunt convins ca subordonarea nu poate distruge curajul unei natiuni. Ea poate sa-l slabeasca temporar, dar nu-l poate distruge in permanenta. La momentul potrivit, curajul va rasarii de la sine, cu o energie reinnoita."

"Feiriciti sunt cei care stiu cum sa urasca, caci aceia stiu deasemenea sa iubeasca"

"Sunt unii printre noi care spun ca viitorul nostru este in Turcia. Celor care obiecteaza si spun ca nu poate fi nici un viitor intr-o tara unde nu exista nici un respect fata de viata omului, ei spun ca lucrurile se vor schimba mai curand sau mai tarziu."

"Cui sa ne plangem? Cine ne va asculta? Cei care raspund de siguranta noastra sunt ei insisi o banda de criminali. Suntem in plata Domnului, si chiar El refuza sa ne asculte, probabil pentru ca avem prea multe pacate pe constiinta."

"Nici o putere din lume nu poate sa te lipseasca de libertatea ta. Nimeni nu te poate face sclav daca tu refuzi sa fi sclav. Acolo unde este sclavie, acolo sunt si oameni dornici de pasivitate. Opresorii stiu asta, si conteaza pe asta."

"Daca vrei sa traiesti, trebuie sa lupti. A asuma pasivitatea echivaleaza cu a comite o sinucidere lenta"

"Exista o singura cale de a trai pe lumea asta : sa fi lup printre lupi. Daca iti pleci grumazul, in mod sigur cineva va pune piciorul pe el"

"Daca doresti sa salvezi pe cei apropiati tie, trebuie sa fi pregatit sa fi crucificat de ei: istoria este foarte clara in aceasta privinta."

"Acolo unde este opresiune, acolo este si lasitate, ignoranta si trandavie. Un om are nevoie de libertate pentru a descoperi virtutile libertatii. Suntem precum oile fara pastor. Singura cale ce o avem pentru a ne apara este sa ne ascutim ghiarele si dintii."

Acum simt nevoia sa recitesc pe Raffi inca odata, spre a-mi imbogatii si mai mult citatele, dar afara de traducerile D-nei Poladian, nu gasim la biblioteca, decat editii"pieptanate" editate in anii "aceia". Ce pacat ca nu se fac filme dupa operele lui Raffi! Toate spusele lui Raffi puteau astfel sa ajunga la inimile a mii de armeni. Asa, cititorul care nu are acces la limba armeana, are in fata doar patru lucrari: romanele istorice "Davit Beg" , "Samvel" si Khent (Nebunul), traduse de D-na M.Poladian, si placheta de versuri, culegere tradusa si publicata bilingv, de D-na Maganian-Blanaru.

Romanul,"Nebunul " si Versurile lul Raffi se mai gasesc in comert. Faptul ca cititorul nu a golit inca rafturile nu este vina lui. Cineva era chemat sa -i deschida calea si gustul pentru aceasta literatura fara impartasirea careia nu putem pretinde ca apartinem unui neam de la care ne revendicam. Iata ,anul acesta se ]mplinesc 120 ani de la moartea marelui scriitor national. Oare va trece si aceasta data fara sa se aseze pe masa citiorului m[car volumele puse la pastrare din traducerea romanului KHENT (Nebunul) tiparit cu ceva timp in urma la ARARAT? Literatura armeana nu a produs un romancier de talia lui Rafii de atunci. Desi au fost scrise multe romane istorice intre timp, si unele chiar bune. Raffi mai pastreaza multe secrete pentru cititorul armean din Romania. Avem o editura. Oare Raffi va avea "onoarea" sa fie trecut in planurile ei editoriale si de acum incolo? Aceasta este o intrebare perpetua. Ca si personalitatea impunatoare a marelui scriitor armean.

CARENTELE INCHIZITIEI

Inchiziţia din evul mediu avea, ca şi orice instituţie veche sau modernă, scopuri clare de urmărit. Cu miloacele de atunci, ale timpului şi cu legislaţia, aşa imperfectă care era pe atunci.

Dacă ea ar fi existat acum, fără nici o îndoială s-ar fi servit atît de mijloacele cît şi de legislaţia actuală modernă.

Să luăm un exemplu.Să ne amintim de celebrul index în care erau publicate acele cărţi care, scrise şi editate de diverşi autori şi librarii care le şi tipăreau, circulau liber dar nu era indicat să fie citite de credincioşii bisericii catolice. Titlurile acestor cărţi erau publicate într-un index unde menţionarea unei din acele cărţi indezirabile însemna interdicţia de a o citi sub pedeapsa cu excomunicarea sau altele şi mai grave. Lucru greu de controlat, dar nu imposibil căci serviciul de informaţie exista şi atunci, sub altă denumire desigur. Ce interzicea de fapt inchiziţia ? Carţile ? Desigur, dar ţinta nu era obiectul în sine ci textul care era cuprins în el. Acel text deranjant pe care era de dorit să nu-l citească nimeni. Dar cum să faci asta altfel decît interzicînd ceva care s-a produs fără ştirea inchiziţiei păzitoarea liniştii spirituale corecte a credincioşilor? Interzicînd posesia şi lectura acelor cărţi. Acesta era indexul. De atunci a rămas vorba a fost pus la index. O, dacă s-ar fi putut scoate aceste cărţi din circulaţie…Ei bine, ele chiar erau scoase prin acele autodafeuri , arderea cărţilor socotite periculoase pe ruguri, în pieţe. Desigur unele exemplare scăpau…

Să ne imaginăm însă că pe vremea inchiziţiei ar fi existat legea copyright-ului…şi că tipărirea unei cărţi ar fi costat destul de puţin aşa ca în zilele noastre…Atunci de ce să se mai obosească-compromită cu indexuri şi cu autodafeuri ? Nimic mai simplu decît să editezi-tipăreşti cartea indezirabilă la…să zicem editura Sion.(Editură care, să zicem, are o înţelegere şi simpatie faţă de inchiziţie.) Cu acest prilej pui un copyright de 5 ani (de ex) şi incui bine bine tot tirajul în catacombele din Roma şi gata. Şi ca să nu se…zică, mai difuzezi cîteva, aşa de complezenţă, că nici nu contează. Important este ca ideea să nu cuprindă masele. Ăia de vor să citească cu tot dinadinsul şi aşa sunt compromişi. E vorba ca să nu apară alţii. Elegant?

Acum nu v-aş sfătui să faceţi niscaiva analogii cu ce ştiţi sau cu ce credeţi dumneavoastră că ştiţi. Analogiile sunt periculoase şi nici nu merg totdeauna. Dar două sfaturi tot v-aş da. Unu, să nu vă faceţi iluzii că puteţi citi vre-o carte apărută la o editură de tip Sion (dacă eventual cunoaşteţi vreuna). Doi, să nu tipăriţi nici o carte la o astfel de cripto-editură. Părerea mea.

FATUM

De unde vi, tu suflet oare ?
Din care neguri neştiute?
Din crugul vechilor popoare,
S-au şters cărările pierdute.

S-a fârămat şi grinda casei
Cenuşa vetrei-i spulberată
S-au dus cu furia vântoasei
Cântecele vechi de altădată.

Prin vechi biserici prăbuşite
Nisipul se mai mişcă doar,
Şi pe hrisoavele-negrite
Priveşte nici un cronicar.

Ecoul luptelor pierdute
Sub colbul vremurilor zace
Până şi slovele materne
S-ascund sub a uitării pace.

O Doamne neamul ăsta oare,
De ce blestemul Tău i-ai dat ?
Şi ce păcat şi cât de mare
L-a săvârşit ? De neiertat ?

VARANUL

Descoperit abia prin 1912-1915, Varanus Komodoensis , cea mai mare târâtoare din lume, a stârnit groază şi totodată uşurare pretutindeni. Groază—deoarece la cei 3-4 m lungime ai săi, 160 kg., agilitatea şi abilitatea de care dă dovadă, folosind cele patru picioare scurte şi strâmbe ale sale, rapacitatea ei feroce cu cei 60 de colţi zimţaţi ai săi, nu iartă nici o pradă. Uşurare—deoarece specia (reptilae, autarhoglossa, varanidae) e puţin numeroasă şi departe de civilizaţie, trăind în găurile săpate în stâncile din insulele Komodo din Pacific. Şopârla asta mare a supravieţuit ca o fosilă vie, datorită solzilor săi osificaţi, ghiarelor lungi, unei cozi puternice, agresivităţii şi şireteniei sale. Varanul poate trăi şi 100 de ani. Varanul care a omorât pe bunicul tău, te poate omorâ şi pe tine…Iar arma lui secretă este saliva pe care o scuipă asupra adversarului, saturată de microbi mortali de care nu scapă nimeni.

Dar există o specie de varan şi printre oameni…Însă dacă primul e orizontal, al doilea în aparenţă e vertical deşi, în esenţă, este tot o târâtoare. Reptila asta umanoidă o întâlnim frecvent fără să ne dăm seama, înşelaţi de şiretenia sa de a se da drept om. Fiind târâtor, specimenul se va da amabil, plin de promisiuni, iar piedicile eventuale le va atribui altora sau unor raţiuni superioare. Este inexpugnabil sub platoşa sa de solzi protectori alcătuiţi din pile cunoştinţe şi relaţii, obţinute prin servicii sau şantaj. El îşi construieşte astfel o coadă puternică pe care se sprijină când vânează sau atacă. Cu timpul, la maturizare, îi cresc ghiarele de care are nevoie ca să sape, nu vizuini în piatră ca semenul său din Pacific, ci drumuri în societatea care îl acceptă din imprudenţă. Ca şi cel din Komodo, face pui, uneori chiar prin partenogeneză, alcătuindu-şi un mic trib protector, care îi măreşte porţia de vânat. Este exclusivist, nepermiţând accesul altora în haită, temându-se de o concurenţă imprevizibilă.

Penru a.şi păstra controlul asupra haitei, varanul social, va face mereau paradă prin toate mijloacele, dar se ţine de o parte, evitând mereu un contact cu membrii acesteia, ca şi cu oricine altcineva, spre a nu i se descoperi slăbiciunile numeroase pe care le are. El aplică,evident fără să ştie, căci viaţa nu i-a permis să-şi alcătuiască altceva decât o spoială de cultură, principiul napoleonian, după care nu trebuie să fi mai tare ca adversarul, ci mai tare la timpul şi locul ales. Sau, poate mai exact, aplică tehnica de la poker a cacialmalei. De aceia eschiva este arma lui preferată în duelul de zi cu zi.

Varanul din Komodo se caţără în copaci (când e mic) , înoată în apă, umblă sau se târâşte pe uscat ba chiar poate fece şi salturi. Varanul de pe la noi se comportă similar sărind din partid în partid şi simţindu-se bine în toate mediile, păstrându-şi mereu însă coada indispensabilă fără de care nu poate supravieţui.

Varanul de Komodo rareori atacă frontal, şi numai când e în haită. Altminteri atacul lui e prin învăluire, folosind ca diversiune alţi membrii ai haitei, lateral şi preferabil prin spate la fel ca şi hienele. Varanul social nu procedează altfel.

De ce Varanul de Komodo a fost descoperit aşa de târziu? Deoarece, în ciuda puterii sale redutabile, e un animal fricos prin excelenţă şi stă pitit mai tot timpul prin vizuinele pe care le sapă cu ghiarele. Analog, varanul social se ascunde sub felurite înfăţişări şi aparenţe mimând comportamente uzuale ale altora, afişând ceea ce trebuie afişat falsificându-şi intenţiile, strecurându-se cu abilitate spre prada pe care a ochit-o.

Varanii de Komodo nu sunt numeroşi poate şi pentru că au obiceiul de devora exemplarele tinere—dacă aceştia nu s-au urcat la timp în copaci. La maturitate forţele se echilibrează. Varanul social ajuns la maturitate, dacă nu devorează tinerii îi ţine cât mai la distanţă.

Pe o insulă apropiată, Padar, varanii de Komodo, au dispărut în anul 1970. Extincţia lor s-a datorat, în parte, dispariţiei mamiferelor dar şi a exemplarelor tinere varane, ambele grupuri devorate de varanii adulţi. De aceia, astăzi, varanii sunt animale protejate. Varanii de Komodo. Cei sociali…se protejează singuri mai eficient decât ar face-o orice societate de protecţie a animalelor…

Omul, când întâlneşte un varan, trebuie să manifeste maximum de prudenţă. Dar cel mai bine este să nu vă duceţi pe insulele Komodo. In rest…ştiţi dumneavoastră mai bine.