Moto
O Doamne, de ce să fim noi mereu poporul ales ?
Din când în când mai alege Doamne şi pe alţii! …
Mircea Crişan
Manifestările antisemite huliganice au fost o constantă a secolului 19 şi 20. Ele nu au dispărut cu totul nici în sec 21. Frecvenţa lor, pe diferite meridiane, a prilejuit cunoscutului umorist butada de mai sus. Din când în cînd apar în ziare ştiri despre profanări de cimitire sau lăcaşuri de cult mozaice, inscripţii pe ziduri sau spargeri de vitrine. Legislaţia europeană, şi nu numai, încearcă şi uneori reuşeşte să tempereze aceste porniri primare, de obicei finanţate de cei care urmăresc scopuri precise şi de loc spirituale. Aceste manifestări, cum era şi normal, sunt însoţite de tipărituri negaţioniste, privind nu numai holocaustul (shoah), dar chiar intenţia naziştilor de al organiza. Himler, vedeţi, era u funţionar zelos şi nimic altceva, Eichman a fost o victimă a sionismului etc.etc.
De o vreme încoace armenii au căpătat „privilegiul” de a fi şi ei pe listele aceloraşi huligani, chiar dacă de altă extracţie etnică, dar a căror metode nu se deosebesc prin nimic de ceilalţi. Cimitirul, vechi de 1000 de ani, din Djulfa, a fost pur şi simplu concasat. O cafenea din Bruxelles devastată. Statuia compozitorului Komitas din Paris vandalizată. Ziaristul Hrant Dink asasinat. Unui ofiţer armean participant la cursurile NATO de la Budapesta un coleg cursant, dar de altă etnie, îi retează cu vitejie capul în timp ce acesta dormea. Iată că acum huligani plătiţi au vandalizat o stelă comemorativă din Budapesta. Aşa dar armenii au devenit şi ei „aleşi”. De negaţionism nu mai vorbim.Apar , sub un acoperământ suspect onorabil broşuri antiarmene cu texte ce frizează ridicolul dar pe un ton agesiv unde argumentele sunt pur şi simplu înlocuite de minciuni. Şi, la fel ca şi în cazul shoahului, şi aici, în cazul genocidului antiarmean (axor), negarea merge de la atacarea detaliilor, până la negarea totală. Iar criminalii de război, judecaţi ca atare de statul turc la moarte în contumacie, sunt ridicaţi acum la rangul de eroi ai neamului şi li se ridică statui la Edirne.
Observăm, că atâta timp cât armenii nu aveau un stat independent, orice demers privind problema genocidului era, aproape trecută cu vederea. O întreagă literatură acuzatoare ce apărea pe toate continentele era ignorată de cei pe care îi ţintea. Chiar şi grupul care acţionase o vreme având baza se pare în Grecia ori Siria(Asala), era condamnat punctual, ca acte teroriste în ţara unde aveau loc. Iar monumentele comemorative ale genocidului, in general, nu erau ţinta unor atacuri decât în rare cazuri.
Astăzi, după numai 17 ani de independenţă a R.Armenia, care, trebuie să nu omitem, s-a angajat într-o politică de dreptate istorică privind difereite aspecte ale problemei genocidului, campania furibundă antiarmeană capătă conotaţii politice noi. Şi este în afara oricărui dubiu, că în spatele huliganilor cu bâta, spray-ul sau pixul stau finanţatori care conduc o campanie ostilă de denigrare a tuturor armenilor, de tip rasist în perfectă armonie cu politicile antisemite, de care nu se deosebesc prin nimic din punct de vedere al procedelor sau metodelor.
Din studiile efectuate de prof.Rummel, prof.Lemke şi alţii, rezultă că există în fenomenul numit genocid, o fază preliminară de pregenocid. În această fază, care are ca scop ultim distrugeea fizică a unui grup etnic sau reprezentanţi a acestuia, se urmăreşte a) denigrarea adversarului b) ridiculizarea lui c) calomnierea lui plecând de la însăşi originile sale, d) dezumanizarea imaginii sale e) atacarea bazelor sale economice f) întimidarea directă a adversarului etnic. Odată aceste scopuri atinse urmează cea de a doua fază a genocidului fizic propriu zis.Cea de a treiaşi ultimă fază este, ca întotdeuna, negarea şi ştergerea urmelor crimei, a cărei foloase sunt valorificate de criminal.
De aici rezultă, că departe de a fi nişte acte sporadice comise de persoane izolate, care odată consemnate pot fi date uitării, aceste manifestări sunt de cea mai mare gravitate şi cer o ripostă pe măsură. Dat fiind că asemenea manifestări au început şi în România, este imperios necesar ca să se promulge acte legislative explicite, în baza cărora să fie posibil să fie jugulate în viitor astfel de porniri periculoase pentru societete. Armenii au reprezentanţi în forul legislativ. De la ei se aşteaptă o abordare responsabilă şi sistemică a problemei.
