ERDOGAN DIXIT

 

“For many years,” Erdogan continued, “various facts took place in this country to the detriment of ethnic minorities who lived here. They were ethnically cleansed because they had a different ethnic cultural identity. The time has arrived for us to question ourselves about why this happened and what we have learned from all of this. There has been no analysis of this right up until now. In reality, this behavior is the result of a fascist conception. We have also fallen into this grave error.”
                                                                                                                         (ziarele)

Fără îndoială că aceste proiectile verbale au fost trase, de şeful diplomaţiei de la Ankara, mai ales împotriva celor din opozitie dar si cu speranţa de a consolida imaginea sa pe esichierul politic destul de şubrezit din Turcia. Mai cu seamă în conditiile cresterii valului de critici la adresa sa. Ar fi multe de discutat pe aceasta tema. Passon.
 Să reţinem însă partea aceia cu Nu s-a facut nici un fel de analiza pâna în prezent a celor întâmplate.  Erdogan se referea, e buna seamă, la analistii politici turci. Corect. Si, se referea indirect, la acel trecut care cuprinde, printre altele, si Genocidul. El a si precizat folosind cuvinte dure ca : fascism, fapte în detrimentul minoritatilor de culturi diferite, purificare etnica etc.
 Mi-aş pune însă întrebarea dacă NOI am făcut, până în prezent o analiză  lucidă si competentă, la rece, a acelei perioade. Dacă ne-am asumat erorile tactice, strategice, politice, organizaţionale, educaţionale, informaţionale, etc, care au netezit calea fanaticilor ce şi-au propus să aplice purificarea etnică. Am judecat toate acestea cu cifrele pe masă, cu faptele oficiale atestate de oficialităţi din toate ţările? Mă tem că am preferat să cultivăm o literatură afectivă, în cea mai mare parte. Iar analizele lucide respective, cele puţine care au existat, le-am ignorat cu bună ştiinţă pentru că nu ne place să recunoaştem că nu am învăţat să driblam pe terenul dur al fotbalului politicii, care este un sport nemilos şi unde pierderea partidei se plăteşte cu viaţa.
 Este regretabil să înregistrezi eşecuri, de orice fel. Dar este dea-dreptul ruşinos să nu fi în stare să tragi învăţăminte din eşecuri. Am făcut-o oare? Nu numai că nu am făcut-o dar am evitat să luăm în discuţie efortul celor puţini care au încercat să o facă.
 Printre aceştia este şi autorul unui articol apărut mai demult în Bazmavep  care apare la Venetia, unde sunt expuse cu uimire largi citate din presa armeană din Istambul din anii 1900-1914 din care reieşeau amânunţit toate planurile comunităţii precum şi a partidelor armene, turcilor ne-ramânând decât să le conspecteze. Ceea ce ei au şi făcut. Şeful poliţiei din Istambul din anii citaţi, Bedri, era în posesia a mii de dosare personale ale armenilor cu fotografii, cu extrase din declaratiile lor si tot ce era necesar ca sa demonstreze neaderenţa lor la principiile CUP (Comitetul Uniune si Progres al pucistilor)
 Partidele armenesti din Turcia, din anii 1900-1914, ameţite de ideile revolutionare ale CUP, în special de răsturnarea sultanului, au aderat sincer la o colaborare cu CUP, fără să gândeasca la proverbul că lupul oricât de mult şi-ar schimba părul, nu-şi va schimba niciodata năravul. Atunci însa când CUP le-a cerut organizarea unei revolte armene anti-ruse în Caucaz partidele armene au refuzat. În loc sa promită  si sa rămâna consternate de nereusita  demersului.
 Când norii negrii se adunau pe cerul Europei armenii şi-au văzut de treabă, în loc să trimită la şcoli militare din vest tineri si paralel sa achiziţioneze arme pentru autoapărare. Nu s-au gândit să inventarieze punctele cheie locale unde puteau interveni si controla acţiunile dusmănoase la nevoie. Fiecare a stat în găoacea lui bucurându-se de eşecul vecinului fără să gândească la iminenţa faptului că a doua zi venea rândul lui. Şi nimeni nu a citit cartea lui Sun Tzî, care, se pare, nici azi nu e tradusa în armeană.
 Când lumea era bipolară, Biserica Apostolica Armeană  s-a polarizat si ea, poate justificat, Scaunul de la Antilias desprinzându-se de Ecimiadzin. Acum când lumea e multipolară iar URSS a făcut loc unei Rusii mai capitaliste decât multe ţări din vest, menţinerea acestei sciziuni mai are justificare?  Multe organizatii armeneşti mai mult sau mai putin mondiale ezită sa întindă mâna celor care au parcurs, cu sau fără voia lor, un trecut garmir. Totuşi se înregistrează unitate de vederi când joacă ARARAT sau, partial, la Eurovision. Ideea de unitate se pare că nu are un sol fertil în mentalul armeanului ori unde ar fi el.
 Putem continua cu aceste erori fatale dar concluzia deja s-a cristalizat în mintea cititorului.
 Concluzia este ca armenii nu mai au—de circa 1000 de ani încoace—un centru de autoritate tactico-strategica. Si în cazul că l-ar avea, au pierdut obiceiul de a asculta de un asemenea centru. Disciplina, spiritul întreprinzator, tendinţa spre activitate, organizarea , respectul propriilor valori, spiritul critic orientat nu numai în afara dar si spre propriile acţiuni, iată capitole a căror lipsă s-a constituit în tot atâtea adevaraţi duşmani  a poporului armean care au înlesnit enorm actiunile inamicilor de tot felul.
 Poate că nu e foarte târziu să aderam la un ipotetic centru pe care mai întâi trebuie să-l cream iar apoi să-l respectam. Deşi multe lucruri pierdute sunt irecuperabile. Sau poate nu?

ULEIUL SI SUPRAFATA

   Recent, la Duzce, la congresul partidului, luând cuvântul, seful diplomatiei turcesti Erdogan, a calificat purificarea etnica kemalista drept un act fascist. El critica refuzul opozitiei de a încheia contracte cu state ne-musulmane. Erdogan a reamintit ca o eroare similara s-a facut în trecut,când au fost purificate etnic populatii doar pentru ca aveau identitati culturale diferite. Aceste fapte ale trecutului nu au fost analizate pâna în prezent si nimeni nu tras învataminte din asta, a adaugat el.

 Poti face oricâte eforturi si oricât de îndelungat timp, până la urmă adevărul iese la suprafata, precum uleiul. Subiect tabu, acoperit prin legi penale pâna astazi, Problema Armeana, iata nu numai ca există, dar de ea se lovesc, cu necesitate oficialii de la Ankara cu diferite prilejuri si chiar vorbesc , fie si în treacat, despre ea.
 Desigur, este neîndoios ca nu peste multa vreme, presata de necesitatile inextricabile ale momentului istoric prin care trece Europa, Ankara va recunoaste, poate într-o maniera personala, realitatea de acum 94 de ani, Genocidul sau mai exact Purificarea Etnica, care a avut loc pe teritoriul actualei Turcii  dar si în afara acestuia. Everestul de fapte zdrobitoare prin evidenta lor, atestate de semnăturile, sigiliile si antetele a numeroase state din lume din mai multe continente inclusiv de documente similare turcesti nu va mai putea fi ignorat nici macar de campionii negationismului care pierd treptat teren în chiar patria sa Turcia.  Recunasterea Soykerim -ului va fi foarte curând un fapt. Vom alerga cu totii pentru  pupat piata Endependentii?. Aceasta ieşire a uleiului  la suprafata, nu se va mărginii însa sa ramâna un fenomen de suprafata?
 Din pacate Problema Armeana este ceva mai complicata. Desi are o grea încarcatura morala si aspectul acesta în nici un caz nu poate fi trecut cu usurinta cu vederea sau minorat, el este departe a fi acela care sa epuizeze voluminosul dosar armeano-turc si tocmai aceste alte  aspecte au  facut sa treneze atât de mult aparitia micii luminite de la capatul tunelului spre care trenul istoriei se apropie implacabil acum.
 Ca si în cazul Germaniei, unde dosarul germano-evreesc a comportat nu numai  una din bazele creierii si recunoasterii statului Israel, dar a facut prin decizia popoarelor ca acesta sa fie receptorul compensatiilor la care poporul evreu, în întregul său de pe cuprinsul Europei unde s-a extins cel de al treilea Reich, era îndreptătit si care reprezentau pierderile materiale a sutelor de mii de familii, tot astfel si familiile armene risipite în lume au un drept similar. Similar dar diferit.
 De ce diferit?  Pentru ca la pierderile morale si materiale privind bunurile mobiliare si ne-corporale (asigurari, polite, creante, care au fost recunoscute pe baza actelor de instantele internationale în 1929)se mai adaugă si imobilele si terenurile din / de pe care au fost alungati. Este vorba de a compensa nu pe supravietuitorii —azi disparuti—ci pe urmasii lor, care prin dreptul civil mostenesc averea parintilor si a bunicilor etc.
 Este vorba, la urma urmei, de o înscriere în traiectoria juridica europeana, o uniune de state din care de patru decenii si mai bine Turcia încearca sa faca parte.
 Huntington în cunoscuta sa carte asezase Turcia la o raspântie între est si vest. Ea nu poate ramâne însa într-o stare incertă la infinit. Odata si odata va trebui sa faca o alegere. Turcia nu poate înainta decât spre Europa sau spre Islamul de tip fundamentalist. Care va fi alegerea pe care o va face? Sa speram ca va fi cea pe care interesele ei cele mai vitale o cer.

CLENCIUL

 

 Deci până la urma iote asta era!
Se mirara nene câte unii, uite bre au ales americanii un negru Presedine!  Au sarit de bucurie si rromii pe la noi, ca iote unu cu pelea neagra cocoţat la Casa Alba. Aia din Kenya ce sa mai zic! În campanie aia electorala, obicei de v-o două mii de ani: promisiuni cu ghiotura de nu mai pridideau toti lipsiţii de câte ceva sa se bucure mai iute care mai de care. Daa…se vede treaba că de la cine vorbeste frumos nu vine şi folos, vorba româneasca cea înteleapta. Pen.ca…va spui drept, .când acolo  ce sa vezi!?  De la cap la coadă totul fuse minciuna sfru…a…adica electorală.
Pasamite negrul aista era preparat, dichisit, ferchezuluit adică vezi matale scolit mai demultisor ca de la orice usa trebuie o cheie, nu? Pai aveau americanii o problema cu negrii lor care erau nemultumiti, la fel ca si multi albi care vedeau tot felul de chestii financiare, militare, afgane, irakiene, imobiliare, bancare, e? Vine unu si promite că le rezolva. Dar daca e si negru gata 16 milioane de voturi a lui sunt! Şi mai strecori si ca e musliman, hossein de, hop!,şi am câştigat Africa si Asia mehmeţilor, te joci? Păi ai idee ce zace pacolo? De petrol sti, nu? Da cositor? Da alte metaluri? Da coltan? Ce-i aia? Păi e cu celularele, afaceri de mii de miliarde, ehehe…
Păi da, da uite nu se ţine de promisuni…Eeee, păi nici nu trebuie. Cum?!? Ce cum? Nu pricepi. ? Nu zisei că era preparat din în-nainte ? Adică el ştia lecţia si era om de încredere a ălora. Da electoratul nu asta voia. Şatuuunci…spui ce vrea sa audă electoratuuul…Aha, aista  e clenciul! Păi! Vezi bine! El trebuia să fie ales. El, nu altul. Asta e unu. Apoi trecem în continuare la programul nostru, cel neabatut. Asta e doi. Care program? Eee, care…sti matale! Stapânirea globala dar nu pentru toti, ci asa, mai pentru putini. Cum adica? Pai…ca la morcovi: îi sameni şă pormă îi mai răresti, ca să crească cei rămaşi mai graşi si mai frumoşi…Ei nu mă-nebuni! Chiar aşa! Prea e gogonată  nene!…Gogonată sau nu, treaba e nu cum vrei tu, e cum vrea care-i mai tareşi ţi-o trage pe spinare. Ei, da le mai potrivesti şi matale prea spăimos că nici nu-s ce să spui. Da eu cred că nu ai dreptate, până al urmă…Eh, sa de Dumnezeu să nu am…

DISCURSUL PRESEDINTELUI

 

 Era multa lume în sala. Sala Dudian— arhiplina. Multe fete noi, majoritatea tineri, unii îi cunosteam. Presedintele vorbea ponderat, folosea fraze clare si bine articulate. Spunea ca este necesara o cotitura radicala în activitate. Acum, în ceasul al doisprezecelea. Critica imobilismul. Eram cuprins de uimire. Uimirea mea venea de acolo ca nu ma miram. Consideram ca asa si trebuia spus. Era de mult momentul!
 Vedeti, spunea el, cu toate ca avem resurse, noi nu le putem folosi în totalitate deoarece nu avem oameni care sa le gestioneze judicios, si nici cei care sa beneficieze de ele asa cum s-ar dori. Desigur, chiar si asa s-ar mai putea face ceva, dar efectele sunt descurajante. Adevarul este, si el facu o pauza de parca se codea sa continue, dar apoi spuse raspicat: adevarul este ca ne despartim anual de cam 100 de oameni. Ei mor…În ritmul acesta în 15-20 de ani nu vom ramâne nici unul…
 De ce este asa? Cei care au plecat din tara, si nu putini au fost acestia, au lasat vârstnicii aici, si astfel procentul celor de vârsta a treia e poate peste 60%…La o populatie de 1780 de persoane în anul 2000, hai sa zicem 1800, cohorta celor tineri era cam 600. Pentru a alcatuirea de familii fertile rezulta un numar de 300 de familii. Daca fiecare familie face doi copii numarul total, în timp, nu creste, ba chiar poate scadea daca tinem cont de familiile unare sau infertile. Deci un numar de copii necesari pentru a înregistra o crestere minima ar fi de trei copii de familie, ca obiectiv. Evident acest lucru, astfel exprimat, nu este posibil în practica. În schimb daca admitem ca o treime, adica 100 de familii vor avea trei copii iar 200 câte doi, vom obtine o medie ponderata cu rezultat crescator.
 Totusi numarul singur nu este suficient. Copii acestia despre care vorbim, trebuie sa întruneasca si unele trasaturi esentiale care sa la permita sa se identifice cu comunitatea din care provin. Din pacate putine familii poseda încarcatura culturala necesara pentru a duce cu eficienta  acest proces la bun sfârsit. Cursul nostru duminical de limba si cultura este carential prin însasi limitarea sa în timp. Sarcina noastra imediata este marirea cifrei de scolarizare, cresterea orelor de predare, largirea si modernizarea transmiterii materialului informational si educativ, cresterea mobilitatii dar si a socializarii grupurilor de copii si tineri pe fundalul perpetuarii traditiilor noastre.
 Revenind însa la numarul de copii, întelegem ca si în cazul unei medii situate între doi si trei copii, sarcina economica a familiei creste considerabil pe tot parcursul procesului educational prescolar, pre-universitar si mai departe.
 Iata de ce sarcina uniunii, dar si a comunitatii luata în întregul ei, este de a elabora mijloace si sisteme de a sustine economic aceasta, atât prin sistemul diferitelor subsidii cât si prin organizarea unui sistem de plasare în locuri de munca a solicitantilor. Si nu în ultimul rând as avansa ideea de a funda o Banca de întrajutorare de credit având ca obiect prioritar aceste probleme.
 Concret ne gândim spre exemplu, la alocatii pentru scolari, burse mai mari pentru studenti, subventii pentru fiecare copil nascut si scolarizat, diferentiate pe grupe de vârsta, subventii pentru tinerii casatoriti precum si credite pentru acestia, asistenta medicala si de medicamente, ajutoare diferentiate pentru obtinere de tehnica de calcul pentru liceeni si studenti, si chiar credite pentru dezvoltarea unor activitati independente, care sa suplimenteze cele ce vin de la stat si societati.
 Daca vom proceda astfel, daca toate acestea, desigur treptat, vor veni de la comunitatea noastra, a fi armean nu va însemna ceva doar de suflet, nostalgic si vag, ci dimpotriva, va deveni obiectul unui interes concret, însufletit de o perspectiva de viitor, si astfel vom strânge în jurul nostru tineretul care se va angaja sa construiasca viitorul. Propriul sau viitor.
 În numai câtiva ani vom putea avea o echipa permanenta de dansuri, o orchestra, activitati sportive, seri periodice culturale si de dans, excursii si participari la întâlnirile internationale de tineret si în general tot ceea ce tineretul poate sa întreprinda si realizeze…
 Ovatii si aplauze au izbucnit de pretutindeni. Era un zgomot asurzitor. Zgomotul acesta m-a trezit si am vazut-o pe fiica mea manevrând televizorul. Da la stiri, am spus eu somnoros. Pe antena 3, un om cu barbison si mustati, malitios, sublinia: vedeti, aceasta este înca o promisiune electorala pe care guvernul Boc nu o mai respecta…
 Si m-am dus la baie sa fac un dus.