CELEBRARE

A doua zi de Paşti, zi însorită
Şi cerul este presărat cu nori răzleţi,
E ziua-n care natura primenită
Oferă lumii ale sale frumuseţi.
Zi de crestat pe-al inimii răboj
Zi fastă, ce lumilor dă ştire
Că slăvile atunci când-va
Mi-au oferit şi mie fericire.
E ziua din care a purces
Pârâul limpede care la vale curge
Spre el abate al vieţii mele mers
Care alte cărări nu mai parcurge.
E secetă şi plouă tot mai rar
Ochii tânjesc după zglobiul pârâiaş
În ziua asta cu drapel aniversar
Inima mea trimite un răvaş.
Nu-s vorbe-n el şi nici cântare,
Am pus în el doar a mea viaţă
Şi-n loc de plic :iubirea mea cea mare
Să fie-a dragostei noastre prefaţă

TERŢINE

Craniul-portofel
Iubeşte obolul
Apoi—se face una cu solul.

***

prostul modest—speră
prostul fudul—prosperă
înţelepţii—îl susţin…

***

pe cărarea neumblată
caut urma nimănui,
şi n-am cui să spui…

***

între vis şi realitate,
e-un deşert mult prea întins
podul ce-l clădesc, de flăcări cuprins

***

Stele pe cer nenumărate
Pe pământ-doar una,
O caut mereu, într-una.

***

trădarea-şi cunoaşte măsura
şi preţul desigur primit
ea vinde până şi crucifixul sfinţit.

***

de ce trădătorul nu mai e om
deşi aduce cu el?
Sufletul lui—Sadael!

***

trădătorul tânăr, trebuie pedepsit,
trădătorul vârstnic—
nimicit.

***

greşeala Prostiei trebuie îndreptată,
greşeala Raţiunii—
extirpată.

***

cine se face că nu vede
nevinovat se crede
dar greşeşte însutit.

FATUM

De unde vi, tu suflet oare ?
Din care neguri neştiute?
Din crugul vechilor popoare,
S-au şters cărările pierdute.

S-a fârămat şi grinda casei
Cenuşa vetrei-i spulberată
S-au dus cu furia vântoasei
Cântecele vechi de altădată.

Prin vechi biserici prăbuşite
Nisipul se mai mişcă doar,
Şi pe hrisoavele-negrite
Priveşte nici un cronicar.

Ecoul luptelor pierdute
Sub colbul vremurilor zace
Până şi slovele materne
S-ascund sub a uitării pace.

O Doamne neamul ăsta oare,
De ce blestemul Tău i-ai dat ?
Şi ce păcat şi cât de mare
L-a săvârşit ? De neiertat ?